By eugenemeric
3 years ago

Easter of the past on the radio - Paştele de altădată la radio

One of the most important feasts for the Romanians, Easter, is rooted in many ancient and pagan traditions and legends.
Through the Lord's Resurrection, it is believed that for a week the gates of Heaven open for the souls held in the heavens. Crucifixion and Resurrection are the eternal connection between death and life as nature revives every spring. Popular traditions are the most varied, but in most regions of Romania there are some common elements: preparing traditional dishes that do not lack red eggs or hills on the hills.
And the radio program is one of celebrations, the morning of April 16, 1933 opens with the show "Religious hour" follows the late afternoon concerts with gramophone plates, the doctor and writer Vasile Voiculescu supports at the microphone the conference called "Easter" and at The Radio University Priest C-tin Bobulescu presents the "Christian Legends".
About the past customs of the Holy Easter we learn from the historian Constantine Gane in a radio conference held in the SRR archive: "To talk about the way the Passover was celebrated in the past, means not to say anything new, because it celebrated just like today .
A first post of 40 days - certainly better guarded than today and by more people - then a Week of Passion, with Mother and Holy Thursday, with Holy Friday, with Holy Saturday when the Savior's funeral procession was performed, with the Resurrection , which was always done to the people at 12 o'clock, and then the three Easter days with the joy that followed the entire week illuminated until Sunday of Tomah.
Yet in the high class, there were some deviations from the custom of the people at the Royal Court. First, the resurrection did not celebrate the Court at night at 12, but the next morning on Sunday. On Saturday night only the people: all the bells from the villages were dragging, and the cities were unloading the rifles, and the rumors of Bucharest and Iasi were no longer able to sleep in their taverns.
Water was rushing, washing her eyes and fingers (for there was no other toilet at that time), and only who ever saw the bathtubs and teats of our elders can figure out their cleanliness.
The lady, the ladies and the cocons joined Voda in the backyard, and all of them went with the dignity of the boyars and the ladies, to the Princely Church - to Iaşi St. Nicholas near the Court and to Bucharest - St. Anton at the Flower Market.
That was until Serban Cantacuzino who was making his Easter at the Church of the Lady on Calea Victoriei. On the altar of the church was placed the Gospel and an icon of the Resurrection. The candles were divided into the world by the Great Logofat and were given by Voda.
When the Metropolitan came out of the altar, he said, "In the name of the Father, the Son and the Holy Spirit, the Trinity of a being and inseparable then sings," Christ has risen "followed by the chorus. After the incense, the Metropolitan raised the gospel and brought it to the Lord for a kiss. At that moment, 12 cannons were released.
After the ceremony, Voda returned to the palace, in the living room, and climbed the throne. There everyone started to kiss his hand, boyars, jupanet, merchants, strangers.
What had not washed Voda enough in the morning, washed the people now. Two hours later, before lunch, the Great Mass began again in the Court of the Church.
Then he went to the Prince's Palace for the meal. Who was fortunate enough to be held at the Lord's table-in all cases, the High Clergy and the great boyars at work, some 80 guests-did not come out of there anymore, and almost always drunk.
Even Dimitrie Cantemir told us, and he only knows it because he was also a historian, and Lord, that the meal did not end until candles lit.
Then he put his napkin on the table and it was a sign that the feast was over. The Great Lamb gave the silver stick a blow to the earth and to this sign, all those who can stand up suddenly rise, and those who do not help their feet, raise others and take them from there.
Here I was on a saddle, and I told the truth. Christ has risen! "

Audio: Christ the Risen of G. Muzicescu. Radio recording of May 17, 1941

The significance of the Easter eggs and the imitation of the Easter Eggs is presented in a microphone conference signed by the art historian Alexandru Tzigara - Samurcaş from 1932:
"The feast of the Resurrection is accompanied, after a very old tradition, by the appearance of red and soiled eggs." The rituals of the egg as a symbol of the creation of the world will be found in the history of history: the Persians, the Nordic peoples, glory The Egyptians assembled them at the spring celebrations After the withdrawal of the Nile they offered eggs in sacrifice to their gods The same rite was also practiced by the Romans Christians kept this symbol in their cult but bound him also to the mystery of the Passion.
Christianity, by optical analogy, resembled the color of the eggs with the blood shed by the Savior for the redemption of the sins of the world. In some regions of Transylvania the people believe that the red eggs imagine the stones that were cast into Jesus on the path of the ordeal. These stones, touching the Savior, turned into red eggs.
In Bucovina and Bessarabia it is said that during the crucified Savior's agony, Mary and Mary Magdalene went to persuade the rulers of the city to cease with the terrible tortures. Mary, meanwhile, had left a basket of eggs at Jesus' feet. The blood flowing out of his body reddened all the eggs in the basket. Since then, Mary and the apostles have used the habit of dividing red eggs at every feast of the Resurrection.
As for the tradition of eating Easter eggs before they are eaten, the people believe that, after the crucifixion, Pontus Pontus was invited by the city authorities to a feast and while preparing to eat an egg, someone announces that Jesus has risen. To this news, Pilate replied that he believed in the Resurrection only if the egg he had in his hand would turn red. The egg turned red, and Pilate scared to fall. Since then, Christians clash with eggs before they eat them. "
At us, the collision of eggs is a very widespread habit throughout the country, and it also lives in the Romanians outside the borders. Around Easter eggs collide, it is made between family members and friends and acquaintances. In some places it is believed that relatives who do not collide with red eggs at Easter will no longer be seen in the other world. The eggs are bloated on Easter, after leaving the Church, and keep all the holidays. I first beat the husband with his wife, parents with children, brothers and sisters with friends. The right to strike first with the egg has the man in most regions. There is a lot of belief in the collision of the eggs. So it is said that you have to collide so that you do not wander in the woods and that you will not meet the other world with those who have collided. If you happen to break the egg when you crash, you will be safe from the year and you will overcome all the maladies. "
For the well-reasoned reason that the conceived eggs are part of the ritual of the Lord's Resurrection, and as neither the prayers nor the special Easter celebrations can be changed, the red eggs that are accustomed to this occasion can not be radically altered. Caught eggs are part of the Easter ceremony or we keep them unchanged just like the ritual of the Lord's Resurrection, or we leave them. Their tradition must be respected if we want to preserve them.
The tradition still alive to our people is the following: "From the thought," without any insistence, our Romanian lay the eggs on Thursday or Good Friday. At the mouth of the wind, to lay warm, lay eggs on a clean cloth, they were first washed well, sometimes even with acrylic whey, to catch the wax and the dye.A white beeswax is melted in a grater beside the beard, and the woman with the left sticks between the big toe and the eagle, the egg standing and the finger the little one turns it in need. On the right is the pen, the cushion or the bijara as it is called by Moldova and Bukovina.
A piece of wood with a thin tube of tin, in which the melted wax is caught. The pen is stretched out in a cloth and lightly waxing on the egg leaves stripped strawberries brought, or dots said chickens, after which the most beautiful drawings will emerge. One after the other, the eggs are taken in turn, but the traces of the cone do not resemble.
The eggs thus painted, scribed or engraved are then passed into the red, most widespread paint that boiled in a new pot. If it's like the eggs remain so, that is, of a single color, called in this case the cranberry, then after it is removed from the roe, it boils down into the water where it melts and waxes. Traces of it are taken with a warm cloth.
And so where wax was, the white drawing now appears on the red bottom. Whoever wants to have annoyed or working eggs in several colors, does the following: removing the eggs from the first paint before wiping them wraps them again, that is, hiding under the new wax layer the parts that remain with the first color .
Se pun ouăle într-a doua vopsea, de pilda în negru. Dacă apoi se şterg cele doua rânduri de ceară, vom vedea desenuri în alb şi roşu pe câmp negru. Si aşa succesiv se acoperă cu ceară părţile de culoare ce trebuie păstrate şi scăldând ouăle în culori deosebite. Se obţin desenuri de nuanţe corespunzatoare.
Culoarea din urmă predomină, alcătuind fondul sau câmpul pe care se desprind încondeerile toate. Culorile se reduc în generea la roşu, negru, galben, mai rar verde şi albastru. Mai toate se extrag din vegetale.”
Sperând că am readus în imaginaţia dumneavoastră o mică parte din ceea ce plutea în eter cu ocazia sărbătorilor trecute la microfon, vă uram un Paşte liniştit!

Andra-Mitia Dumitru
Alexandru Lancuzov


Una dintre cele mai importante sărbătoari pentru români, Sfintele Paşti, îşi găseşte rădăcinile în multe tradiţii şi legende străvechi şi chiar păgâne.
Prin Învierea Domnului se crede că timp de o săptămână porţile Raiului se deschid pentru sufletele reţinute în prinsoarea Iadului. Răstignirea şi Învierea reprezintă legătura eternă dintre moarte şi viaţă aşa cum renaşte natura în fiecare primăvară. Tradiţiile populare sunt din cele mai variate însă mai în toate regiunile României sunt câteva elemente comune: pregătirea bucatelor tradiţionale din care nu lipsesc ouăle roşii sau focurile de pe dealuri.
Şi programul de radio este unul de Sărbătoare, dimineaţa din 16 aprilie 1933 se deschide cu emisiunea "Ora religioasă” urmează concertele de prânz cu plăci de gramofon, după-amiază medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu susţine la microfon conferinţa intitulată ,,Paştele” iar la Universitatea Radio preotul C-tin Bobulescu prezintă ,,Legendele creştine”.
Despre obiceiurile de odinioară legate de Sfintele Paşte aflăm de la istoricul Constantin Gane într-o conferinţă radiofonică păstrată în arhiva SRR: "A vorbi despre felul cum se sărbătorea Paştele în trecut, însemnă a nu spune nimic nou, fiindcă se sărbătorea la fel ca azi.
Un post mai întâi de 40 de zile - desigur mai bine păzit decât azi şi de mai multă lume - apoi o Săptămână a Patimilor, cu Miercurea şi Joia Mare, cu Vinerea Sfântă, cu Sâmbăta Mare când se făcea procesiunea funerară a Mântuitorului, cu Învierea, care în popor s-a făcut întotdeauna la 12 noaptea, şi apoi cele 3 zile ale Paştilor cu bucuria ce urma întreaga săptămână luminată până-n Duminica Tomei.
Totuşi în clasa înaltă, la Curtea Domnească erau unele abateri de la obiceiul poporului. Mai întâi, învierea n-o serba Curtea, noaptea la 12, ci a doua zi dimineaţă, Duminică. Sâmbătă noaptea serba doar poporul: se trageau toate clopotele din sate şi oraşe se descărcau puştile se chinuia, se ţiuia, de nu mai puteau voievozii din Bucureşti şi Iaşi să mai doarmă în iatacurile lor.
Vodă se scula în grabă, se spala pe ochi şi pe degete (căci altă toaletă nu exista pe atunci) şi numai cine a văzut vreodată ligheanele şi ibricele bătrânilor noştri îşi pot da seama de curăţenia lor.
Doamna, domniţele şi coconii se alăturau cu Vodă în spătărie şi porneau cu toţii, cu alaiul boierilor şi al jupâneselor, la Biserica Domnească- la Iaşi Sf. Nicolae de lângă Curte şi la Bucureşti - Sfântul Anton de la Piaţa cu Flori.
Asta până la Şerban Cantacuzino care-şi făcea Paştele la Biserica Doamnei de pe Calea Victoriei. Pe altarul bisericii era aşezată Evanghelia şi o icoană a Învierii. Lumânările erau împărţite lumei de Marele Logofăt şi erau dăruite de Vodă.
Când Mitropolitul ieşea din altar spunea : ,,În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Treimea cea de-o fiinţă şi nedespărţită apoi cânta ,,Christos a înviat” urmat de replica corului. După tămâiere, Mitropolitul ridica evanghelia şi o ducea Domnului de o săruta. În clipa aceea se slobozeau 12 tunuri.
După ceremonie, Vodă se întorcea la Palat, în spătărie, şi se urca pe tron. Acolo începea toata lumea să-i pupe mâna, boieri, jupanet, negustori, străini.
Ce nu spălase Vodă îndeajuns dimineaţa, îi spăla poporul acum. Două ceasuri mai tarziu, înainte de prânz începea din nou Liturghia cea Mare în biserica Curţii.
Apoi se mergea la Palatul Domnesc pentru masă. Cine avea norocul să fie ţinut la masa Domnească – în tot cazul Înaltul Cler şi marii boieri în slujbă, vreo 80 de invitaţi- nu mai ieşeau de acolo decât sătuli şi aproape întotdeauna beţi.
Chiar Dimitrie Cantemir ne spunea, şi doar el o ştie pentru că a fost şi istoric şi Domn, că masa nu se isprăvea până nu se aprindeau lumânările.
Atunci îşi punea şervetul pe masă şi acesta era semn că ospăţul se isprăvise. Postelnicul cel Mare dădea cu toiagul său de argint o lovitură în pământ şi la acest semn, toţi cei care mai pot sta în picioare se scoală dintr-o dată, iar pe cei care nu-i mai ajută picioarele, îi ridică alţii şi îi duc de acolo.
Iată, am încălecat pe-o şa, şi-am spus adevărul. Christos a Înviat !”

Audio: Christos a Inviat de G. Muzicescu. Înregistrare Radio din 17.05.1941

Semnificaţia ouălor de Paşte şi migala încondeierii acestora este prezentată într-o conferinţă la microfon semnată de istoricul de artă Alexandru Tzigara – Samurcaş din 1932:
"Sărbătoarea Învierii e însoţită, după o foarte veche tradiţie, de apariţia ouălor roşii şi a celor încondeiate. Riturile privind oul, ca simbol al creaţiei lumii, le vom găsi dealungul istoriei; la perşi, la popoarele nordice, ca şi la cele de origine slavă. Egiptenii le asociau la serbările primăverii. După retragerea Nilului, ei ofereau ouă în semn de sacrificiu zeilor lor. Acelaşi rit îl practicau şi Romanii. Creştinii au păstrat acest simbol în cultul lor dar l-au legat şi de taina Patimilor.
Creştinismul, prin analogie optică, a asemuit culoarea ouălor cu sângele vărsat de Mântuitor pentru răscumpărarea păcatelor lumii. În unele regiuni din Transilvania poporul are credinţa că ouăle roşii închipuiesc pietrele care au fost aruncate în Iisus, pe drumul calvarului.Aceste pietre, atingând pe Mântuitor, s-au prefăcut în ouă roşii.
În Bucovina şi Basarabia se povesteşte că în timpul agoniei Mântuitorului răstignit, Maria şi Maria Magdalena merseră să înduplece pe mai marii cetăţii ca să înceteye cu groaznicele torturi. Maria, între timp lăsase un coş cu ouă la picioarele lui Iisus. Sângele care curgea din trupul lui, a înroşit toate ouăle din coş. De atunci Maria şi apostolii au luat obiceiul să împartă ouă roşii la fiecare sărbătoare a Învierii.
În ceea ce priveşte tradiţia ca la masa de Paşte să se ciocnească ouăle înainte de a fi mâncate, poporul crede că, după răstignire, Pilat din Pont, a fost invitat, de autorităţile cetăţii, la un ospăţ şi în timp ce se pregătea să mănânce un ou, cineva anunţă că Iisus a înviat. La această veste, Pilat răspunse că nu crede în Înviere decât dacă oul pe care-l avea în mână se va înroşi. Pe loc oul s-a înroşit şi Pilat cuprins de teamă îl lăsă să cadă. De atunci Creştinii ciocnesc ouăle înainte de a le mânca.”
La noi, ciocnitul ouălor este un obicei foarte raspândit pe toată întinderea ţării şi el traieşte şi la românii din afara graniţelor. Cam peste tot ciocnitul ouălor de Paşte, se face între membrii familiei şi între prieteni şi cunoscuţi. În unele locuri se crede că rudele care nu ciocnesc ouă roşii la Paşte nu se vor mai vedea în lumea cealaltă. Ciocnitul ouălelor se face în ziua de Paşte, după ieşirea de la Biserică şi tine tot timpul sărbătorilor. Ciocnesc mai întâi soţul cu soţia, parinţi cu copii, fraţii între ei şi prietenii. Dreptul de a lovi întâi cu oul, îl are în cele mai multe regiuni bărbatul. De ciocnitul ouălelor se leagă o mulţime de credinţe. Aşa se spune, că trebuie să ciocneşti pentru ca să nu rătăceşti în pădure şi pentru ca să nu te mai întâlneşti pe lumea cealaltă cu cei care au ciocnit. Dacă se întâmplă să spargi oul când ciocneşti, vei fi ferit de rele peste an şi vei învinge toate răutăţile.”
Pentru motivul bine cuvântat că ouăle încondeiate fac parte din ritualul serbării Învierii Domnului, şi după cum nu pot fi schimbate nici rugăciunile, nici cântările speciale de sărbătorile Paştelui tot astfel nu pot fi modificate radical nici înfaţişările ouălor roşii ce se obisnuiesc cu acest prilej. Ouăle încondeiate fac parte din ceremonia Paştelor sau le păstrăm neschimbate ca şi ritualul serbărilor Învierii Domnului, sau le părăsim. Tradiţia lor trebuie respectată însă, dacă vrem sa le păstrăm.
Tradiţia încă foarte vie la poporul nostru este urmatoarea:"Din gând”, fără nici un izvod, românca noastră încondeiază ouăle în Joia sau Vinerea mare. La gura vetrei, ca să stea calde, se întind ouăle pe un ştergar curat, după ce mai întâi au fost bine spălate, uneori chiar cu zer acrit, ca să prindă bine ceara şi vopseaua. Într-un hârb lângă jăratec se topeşte ceară albă de albine. Iar femeia cu stânga prinde între degetul cel mare şi arătător oul în picioare şi cu degetul cel mic îl învârteşte la nevoie. În dreapta ţine condeiul, chisita sau bijara cum i se mai zice prin Moldova şi Bucovina.
O bucăţică de lemn, având la vârf un tub subţire de tinichea, în care se prinde ceara topită. Se întinge condeiul în hârb şi ducându-l uşurel pe ou ceara lasă dungi îngriijit aduse, sau puncte zise pui, pe urma cărora vor răsări apoi desenurile cele mai frumoase. Unul dupa altul se iau ouăle la rând, fără însă ca urmele condeiului să se asemene.
Ouăle astfel pictate, scrise sau împestriţate se trec apoi în vopseaua roşie, cea mai răspândită, ce s-a fiert într-o oală nouă. Daca e vorba ca ouăle să rămâna aşa, adică de o singură culoare, numite în acest caz şi merişoare, atunci după ce se scot din roşeală, se fierb de-abinelea în apa în care se topeste şi ceara. Urmele acesteia se mai iau cu o cârpă caldă.
Şi astfel pe unde era ceara, apare acum desenul alb desprinzându-se pe fundul rosu. Cine vrea sa aibă ouă necăjite sau muncite, de mai multe culori, procedează astfel: scoţând ouale din prima vopsea, înainte de a şterge ceara, le încondeiează din nou, adică se ascunde sub un nou strat de ceară părţile care să rămână cu prima culoare.
Se pun ouăle într-a doua vopsea, de pilda în negru. Dacă apoi se şterg cele doua rânduri de ceară, vom vedea desenuri în alb şi roşu pe câmp negru. Si aşa succesiv se acoperă cu ceară părţile de culoare ce trebuie păstrate şi scăldând ouăle în culori deosebite. Se obţin desenuri de nuanţe corespunzatoare.
Culoarea din urmă predomină, alcătuind fondul sau câmpul pe care se desprind încondeerile toate. Culorile se reduc în generea la roşu, negru, galben, mai rar verde şi albastru. Mai toate se extrag din vegetale.”
Sperând că am readus în imaginaţia dumneavoastră o mică parte din ceea ce plutea în eter cu ocazia sărbătorilor trecute la microfon, vă uram un Paşte liniştit!

Andra-Mitia Dumitru
Alexandru Lancuzov

More images

3 years
Violeta Very interesting article
3 years
3 years
DAIANAGABAR Very good article
3 years
3 years
soncee Beautiful artikle ..Happy Easter !!
3 years
3 years
dorageorg Interesting article!
3 years
3 years
Justin Interesting bro
3 years
3 years
Lucia5 Da,interesant articolul....
3 years
3 years
Deliana Interesting article!
3 years